Pentru diacon:

• Stihar: este o haină lungă până la pământ, amintind de veşmântul purtat la Botez; pentru diaconi, stiharul este de regulă făcut dintr-un brocart bogat ornamentat
• Orarul: este o fâşie de pânză, purtată peste umărul stâng; în practica slavă, diaconii pot primi dublul orar (un orar mai lung) ca o distincţie aparte, care este purtat peste umărul stâng, apoi înfăşurat în jurul pieptului şi adus înapoi în faţă peste umărul stâng; în practica grecească şi românească, toţi diaconii poartă orarul dublu. Acesta simbolizează aripile îngerilor care zboară neîncetat în jurul tronului ceresc, slujind Domnului. De aceea, pe orarele diaconilor din vechime erau scrise cuvintele: "Sfânt, Sfânt, Sfânt", cuvinte cu care îngerii preamăresc pe Dumnezeu (Isaia VI, 3: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin e tot pământul de slava Sa!"). El este şi simbolul darului cu care este învrednicit diaconul, de a sluji lui Dumnezeu.
• Mânecuţe: un fel de manşete care se leagă cu şireturi; diaconul le poartă pe sub stihar

Pentru preot:

• Stihar: stiharul preoţesc este, de regulă, alb, şi dintr-un material mai uşor decât cel al diaconului, eventual cu marginile brodate;
• Mânecuţe: ca şi ale diaconilor, numai că preotul le poartă peste stihar;
• Epitrahil sau patrafir: veşmântul preoţesc prin excelenţă, purtat în jurul gâtului. Acestuia i se atribuie semnificaţia jugului (sarcinii) - slujirea până la jertfă. În sfarşit, sensul cel mai corespunzator derivă din însăşi întrebuinţarea epitrahilului, şi anume că el simbolizeaza harul coborât de sus asupra preotului şi puterea dobândită astfel de a-l comunica credincioşilor prin Sfintele Taine şi alte ierurgii, de unde a şi intrat în practică obiceiul de a-l pune pe capul creştinilor la anumite servicii, aşa precum odinioară Sfinţii Apostoli îşi puneau mâinile pe capetele lor
• Brâu: curea de pânză purtată peste epitrahil
• Felon: un veşmânt larg, de formă conică, fără mâneci, purtat peste toate celelalte veşminte, mai scurt în faţă, pentru a facilita mişcările preotului. Acesta închipuieşte hlamida roşie cu care a fost îmbrăcat Mântuitorul în curtea lui Pilat, dar mai simbolizează şi puterea atotcuprinzătoare şi atotpurtătoare de grijă lui Dumnezeu, cu care El îmbracă pe slujitorii Săi, dreptatea şi sfinţenia Lui.
• Bederniţa sau nabederniţa: aparţine tradiţiei slave; este alcătuită dintr-o bucată de ţesătură întărită, purtată pe partea stângă, (dacă preotul a primit şi epigonation-ul, bederniţa este purtată pe partea stângă); aceasta este purtată ca o distincţie specială (nu de toţi preoţii);
• Epigonatul: asemănătoare cu nabederniţa, este în formă de diamant şi este întotdeauna purtată pe partea dreaptă, trecută peste umărul stâng; este tot o distincţie specifică a clerului; în practica bizantină, indica preoţii care aveau hirotesia de duhovnici. În tradiţia românească, epigonatul şi bederniţa sunt sinonime.

Pentru episcop:

• Stiharul: precum cel al preotului;
• Mânecuţele: precum cele ale preotului;
• Epitrahil: precum cel al preotului;
• Brâu: precum cel al preotului;
• Sacosul: în locul felonului, episcopul poartă sacosul, un veşmânt mai strâns pe corp, cu mâneci largi
• Epigonatul sau bederniţa: este purtat de toţi episcopii
• Omofor: considerat a fi cel mai important dintre veşmintele episcopale, omoforul este o fâşie largă de ţesătură purtată de episcop în jurul umerilor
• Mantia: are forma unei pelerine care se încheie la gât şi la picioare; episcopul o poartă la intrarea solemnă în biserică, înainte de Sfânta Liturghie.

Informaţiile prezente aparţin http://ro.orthodoxwiki.org/Ve%C5%9Fminte